Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional "Dezvoltarea Capacitații Administrative", în perioada 2007-2013
Politici publice fundamentate în Învățământul Superior: o premisă necesară pentru dezvoltarea României SMIS 34912
TRAINING PRIVIND ELABORAREA POLITICILOR PUBLICE IN EDUCATIE
Reprezentanti ai institutiilor centrale care lucreaza in domeniul elaborarii de politici publice pentru invatamantul superior au participat, in perioada 28 noiembrie- 1 decembrie 2013, la un training organizat in colaborare cu Societatea Academica din Romania.
Subiectele atinse in cadrul seminarului au fost legate de pasii care trebuie respectati in procesul de elaborare a unei politici publice, tipurile de date necesare, analiza statisticilor si riscurile necesar a fi luate in considerare. Nu in ultimul rand, participantii au fost implicati si in diferite exercitii practice de elaborare a unor politici publice si de analiza a unor exemple concrete, din perspectiva elementelor teoretice prezentate de traineri. Astfel, pe langa explicatiile teoretice, seminarul a avut si o pregnanta componenta practica.
Expertii implicati de UEFISCDI in derularea acestui training sunt Alina Mungiu-Pippidi, Presedinte al Societatii Academice din Romania, Razvan Orasanu, Director de cercetare in cadrul SAR, Corina Murafa si Valentin Ariton, experti in cadrul SAR, precum si Peter Rado, expert in educatie.